Semnificaţia unui vis şi hoţul judecat de opinia publică

Motorul Daciei cu care patrulam în acea noapte torcea liniştit asemenea unui motan pe care stăpâna îl lăsa să se odihnească în spatele sobei, după ce l-a hrănit cu mâncarea preferată.
Ne deplasam pe străzile oraşului cuprinşi de moleşeala caracteristică plictiselii, în ton parcă cu liniştea nopţii. Eram doar eu şi şoferul. Din când în când, prin staţia radio montată pe maşină se auzeau apelurile ofiţerului de serviciu, care verifica prezenţa şi starea agenţilor de ordine aflaţi în misiune de pază pe teritoriul oraşului. Cred că se plictisise şi el de atâta linişte, pentru că de obicei, nopţile erau agitate, oraşul cu populaţia sa eterogenă, încă nestabilizată, ridica probleme multe pe linia respectării legilor. Platforma petrochimică adunase mii de oameni din toate colţurile ţării, în majoritatea lor cu grad scăzut de cultură, mulţi dintre ei nu erau obişnuiţi să fie politicoşi, să urmeze o anumită conduită, impusă de traiul în colectivitate, erau arţăgoşi, le sărea ţandăra din orice, iar preocuparea lor de bază, după orele de serviciu, era consumul de alcool.
Ei erau cei care stricau tihna celorlalţi, care istoviţi de munca de peste zi, doreau linişte, doreau un somn odihnitor, care să-i refacă, pentru ca a doua zi să poată relua din nou lucrul. Noi trebuia să veghem liniştea oraşului.
Cu binele te obişnuieşti repede, liniştea ne făcea bine, începusem chiar să glumim între noi, atmosfera era plăcută, ne obişnuisem cu apelurile banale de la staţia radio, de aceea, nici nu am sesizat imediat că ofiţerul de serviciu făcea apeluri repetate către noi. M-a adus la realitate şoferul Buzescu, care a spus:
- Auziţi! ăsta pe noi ne caută.
- Răspunde, i-am spus. Eram anunţaţi că la sediu s-a primit un telefon prin care se sesiza că într-un apartament situat la etajul IV al unui bloc din zona Greci, a pătruns prin escaladare de pe acoperiş, un individ, prin forţarea uşii de la balcon. Se pare că proprietarul nu este acasă.
Apelul ne-a dezmeticit, starea de moleşeală parcă nici nu existase. Am hotărât să mergem imediat în zonă şi pe drum, am comunicat ofiţerului de serviciu să ia legatura cu agentul din postul în care se afla blocul, să alarmeze posturile limitrofe şi să-i informeze despre eveniment, să fie permanent pe recepţie pentru a interveni, dacă va fi nevoie. Ofiţerul de serviciu ne-a comunicat că deja a luat aceste măsuri, tot sistemul de pază existent este pregătit să acţioneze.
Pentru a nu fi văzuţi, ne deplasam cu farurile autoturismului stinse, cu toate că iluminatul oraşului era foarte slab, iar în unele zone inexistent.
În zonă am fost reperaţi şi opriţi de David, agentul de pază din acel post, care identificase apartamentul şi-l supraveghease de la distanţă, fără a intreprinde ceva. Ne-a adus la cunoştinţă constatările sale. Am hotărât să ne apropiem de bloc, fără a fi văzuţi, folosind ca paravan vegetaţia şi clădirile din zonă. David urma să rămână jos şi să supravegheze blocul din exterior, Buzescu să rămână la autoturism pentru a păstra legătura cu ofiţerul de serviciu prin staţia fixată pe maşină, iar eu să urc scările până la etajul IV şi în funcţie de situaţia existentă, să acţionăm.
Văzusem că blocul, prin exterior în lateral, la unul din colţuri, avea montată o scară de incendiu cu protecţie împotriva căderii confecţionată din metal, iar balcoanele tuturor apartamentelor, inclusiv cele de la etajul IV, erau parţial închise cu un ochi de geam în ramă metalică, pe care lesne o persoană sprintenă şi cu puţină forţă, îl putea folosi pentru a coborî de pe acoperişul blocului în balconul apartamentelor de la etajul IV.
Am urcat cu prudenţă scările. La etajul IV era linişte, m-am apropiat fără zgomot de uşa apartamentului în care se afla hoţul, având grijă să nu fiu văzut pe gaura cheii sau pe vizor. În interior nu se auzea niciun zgomot, liniştea a fost deodată spartă de tusea tabacică a unui bărbat care locuia în unul din apartamentele vecine. După puţină aşteptare, lipit fiind cu urechea de uşa apartamentului pe care îl cercetam, am auzit un zgomot sacadat abia perceptibil, ce semăna cu mersul grăbit al unei persoane. Stinsesem lumina pe holul de la etajul unde mă aflam, pentru a nu fi văzut. Pe orificiul cheii de la broasca uşii se vedea cerul şi am priceput imediat că uşa de la intrare în apartament, este pe aceeaşi direcţie cu uşa ce face legătura cu balconul şi că aceasta este deschisă. Zgomotele din apartament, abia perceptibile, continuau cu mici întreruperi. Priveam în continuare pe orificiul cheii, când deodată, cerul din unghiul meu de vedere a dispărut.
Ceva se întâmplase în câmpul vizual, eram sigur că cineva apăruse în interiorul apartamentului, între uşa de intrare şi calea de acces spre balcon. Imediat am strigat:
- Miliţia, deschideţi! În acelaşi timp, în apartament ceva s-a răsturnat, făcuse zgomot, un geam se spărsese, cioburile căzuseră pe ciment, apoi din nou linişte. Am repetat somaţia, dar în loc să se deschidă uşa care doream, s-a deschis uşa unui apartament vecin, în cadrul căreia a apărut un barbat puţin speriat, întrebând ce s-a întâmplat. Am aprins lumina pe hol, i-am făcut semn să tacă, apropiind degetul arătător la buze, m-am dus lângă el şi i-am spus că în apartamentul vecinului său a pătruns un hoţ. Acesta a început să tuşească. Mi-am dat seama că el era cel ce deranjase anterior liniştea cu tusea tabacică. L-am rugat să stea pe hol, să asiste la ce voi executa şi că s-ar putea să forţez uşa apartamentului în care se află hoţul.
- De ce să o spargeţi, îmi răspunse, am eu cheia de la apartament, mi-a lăsat-o vecinul. Şi el are cheie de la apartamentul meu, pentru că şi noi mai plecăm de acasă şi ferească Dumnezeu, se sparge vreo ţeavă, te inundă, trebuie să fie cineva să intervină. A intrat în apartamentul său şi s-a întors aducând cheia, dar după el a apărut şi soţia sa. O femeie de statură mijlocie, cam de aceeaşi măsură cu soţul său, dar mult mai grasă. Am descuiat uşa, în interior nimeni, cu toate ca am aprins lumina şi am cercetat cu atenţie tot apartamentul. Uşa ce făcea legătura între bucătărie şi balcon avea geamul inferior spart şi alături de acesta, un scaun era răsturnat. Am ieşit pe balcon, dar nici ţipenie de om. Hoţul nu putea fi în altă parte, decât pe acoperișul blocului.
L-am întrebat pe vecinul care ne însoţea dacă accesul pe acoperiş este încuiat, mi-a spus că nu. Am urcat repede pe scările ce duceau spre acoperiş şi cu prudenţă am deschis clapa.
Am urcat pe acoperişul blocului. Nu se vedeau decât gurile de aerisire, altceva nimic. Dacă hoţul ar fi coborât pe scara de incendiu, ar fi fost prins de David care rămăsese să supravegheze zona din jurul blocului.
Se aşternuse din nou liniştea. Hoţul nu putea fi decât tot într-un balcon de la apartamentele de la etajul IV, de aceea am început să le verific, aplecându-mă pe marginea blocului şi privind în jos. În balconul opus balconului apartamentului a cărui spargere se reclamase, ceva era în neregulă. Întunericul mă împiedica să văd clar, dar pe albul peretelui se profila o siluetă care făcuse o mişcare abia sesizabilă. Am priceput că hoţul coborâse în acel balcon. Imediat am coborât şi am mers la apartamentul corespunzător acestui balcon şi am sunat. Proprietarul a venit la uşă. I-am spus cine sunt şi că are un hoţ pe balcon.
- Pleacă domnule de aici, îţi arde de glume la ora 2 noaptea? Unde este? caută-l, poftim! Am mers cu el în balcon şi într-adevăr nu era nimic. La auzul soneriei, hoţul a priceput că l-am văzut şi urcase din nou pe acoperişul blocului. Prezenţa mea la acea oră şi în acel loc îl puse pe gânduri pe proprietarul trezit din somn, aşa că nu s-a mai culcat şi m-a însoţit. Am ieşit din apartament, hotărât să cer ajutorul locatarilor care se treziseră datorită larmei care se crease. Prima dată l-am rugat pe cel cu tusea tabacică să meargă în apartamentul de la care avea cheia şi să închidă uşa la balcon. Apoi am rugat pe toţi locatarii de la etajul IV să meargă fiecare în balconul apartamentului lui să păzească, pentru ca hoţul să nu coboare în balcoanele lor. Am urcat din nou pe acoperişul blocului. Acum găsisem ce căutam. Hoţul era Stoian Eugen, individ cu probleme de când era copil. Fusese arestat şi condamnat de mai multe ori, comisese aproape toată gama de infracţiuni judiciare. Nici cu capul nu stătea mai bine. Avea tot timpul ochii tulburi, client al cabinetelor de psihiatrie, fusese expertizat psihiatric şi se stabilise ca are discernământul faptelor sale. Majoritatea infracţiunilor, pentru care fusese condamnat, au fost comise pe fondul consumului de alcool, de aceea medicul psihiatru îi recomandase să nu mai consume alcool.
Stătea retras pe marginea blocului, mi-am dat seama că se simte încolţit şi că pricepe că nu prea mai are pe unde fugi. Am strigat la el să vină la mine pentru că nu poate scăpa.
-Nu vin, a fost răspunsul. Dacă cineva se apropie de mine, îl prind în braţe şi mă arunc cu el de pe bloc. Cuvintele le pronunţa cu greutate. Mi-am dat seama că este sub stăpânirea zeului Bahus şi că în această stare agitată, putea face un gest necugetat. I-am vorbit mult, încercând să-l determin să se predea şi să coboare de pe bloc, dar refuza cu încăpăţânare să se supună cererilor mele. Fusese de prea multe ori arestat ca să nu ştie că pentru ceea ce a făcut va fi arestat din nou. Avea aversiune faţă de oamenii legii, cu aceştia el s-a aflat permanent în război şi de fiecare dată pierduse lupta. Ştia acest lucru şi de aceea refuza confruntarea. Căuta un mijloc de intimidare, încerca să câştige timp, în speranţa că se va ivi un prilej ca să poată fugi. Pricepusem strategia, dar îi dădeam impresia că pot fi păcălit. În timpul discuţiei mi-a spus că el cunoaşte Codul Penal mai bine ca mine şi că decât să ajungă la închisoare, mai bine se omoară, dar nu vrea să moară singur şi că dacă mă apropii de el, este hotărât să mă prindă în braţe şi să se arunce cu mine de pe bloc.
- Cum să te omori, măi Stoian, tu eşti tânăr, te poţi îndrepta, te ajutăm noi, pot vorbi eu la o întreprindere să te angajezi, să te linişteşti şi tu odată.
- Pe dracu, spuse dezgustat. De fiecare dată m-aţi băgat la zdup. Dacă mă mai baţi mult la cap, mă arunc de pe bloc şi în cădere spun că m-ai împins tu.
Treptat, ferestrele de la apartamentele blocurilor vecine blocului pe acoperişul căruia mă trudeam să-l conving pe Stoian să coboare şi să nu se arunce în gol, se deschiseseră, iar în cadrul lor apăruseră bărbaţi şi femei care ascultau curioşi şi aşteptau să vadă ce se va întâmpla.
Dându-mi seama că nu-l pot îndupleca să coboare de pe bloc, am hotărât să adopt altă tactică. I-am spus că-l las în pace şi a doua zi să vină la mine la sediu să rezolvăm problema, poate până atunci găsesc şi proprietarii apartamentului, pe care o să încerc să-i determin să nu depună plângere penală.
- Nu vin. Ştiu că v-aţi sesizat din oficiu şi pentru fapta pe care am comis-o, partea vătămată nu-şi poate retrage plângerea.
- Da, dar dacă vorbesc cu proprietarii să spună că sunteţi prieteni că tu locuiai la ei temporar, că aveai cheie de la apartamentul lor, pe care ai pierdut-o şi pentru a intra în apartament ai fost nevoit să escaladezi balconul coborând de pe bloc, mă mai pot sesiza din oficiu ? Îl lăsasem fără replică, am simţit ca l-am înmuiat, cum se spune în limbajul nostru, dar tăcerea nu dură mult, neîncrederea pusese stăpânire din nou pe el, de aceea mi-a spus :
- Nu te cred, spui numai minciuni, poveşti cu care pe mine nu poţi să mă adormi, sunt prea şmecher să nu mă prind de poantă.
- Bine, eu plec, i-am spus scurt şi m-am îndreptat spre orificiul de coborâre. L-am lăsat pe bloc.
În holul etajului IV se strânseseră mulţi locatari.
L-am rugat pe cel cu tusea tabacică să meargă din nou să verifice dacă uşa de la balconul apartamentului din care a vrut să fure Stoian, este închisă bine, apoi să închidă uşa de la intrare.
- Stau în el, zise tabacicul, pentru că sunt prieten cu locatarul şi are încredere în mine. Tot pe acesta, l-am rugat să blocheze capacul de la ieşirea pe acoperişul blocului.
- Şi pe mine mă laşi singură, Gicule, interveni soţia tabacicului ,vrei să vină hoţul peste mine şi să mă sperie. Vorbea stând rezemată de tocul uşii apartamentului în care locuia, cu mâna dreaptă ridicată şi sprijinită pe toc, lăsând să se vadă pădurea de păr de la subraţ.
- Lasă fă, că nu-ţi face nimic, dacă erai mai tânară mai ziceam, dar aşa şi la felul cum arăţi se sperie hoţul de tine. Poate îl prinzi tu şi scuteşti organele de o muncă în plus.
Am coborât, încredinţat că problemele erau rezolvate. Nu-mi mai rămânea decât să aştept. Trebuia să mai organizez pânda la baza blocului, în caz că Stoian va coborî pe scara de incendiu.
Dinspre grupul de oameni rămas în urma mea, cineva a întrebat:
- Dar hoţul ni-l lăsaţi nouă pe cap?
- Nu. În cel mai scurt timp veţi scăpa de el. Eram aproape sigur că după ce se va convinge că s-a renunţat la prinderea lui, Stoian va coborî pe scara de incendiu.
Știam că Stoian ne urmăreşte de pe bloc. Am mers la autoturismul cu care eram în patrulare şi prin staţia de emisie recepţie, am luat legătura cu David aflat în pândă. Am stabilit să ne întâlnim după al doilea bloc de la cel pe acoperişul căruia se afla Stoian. Am plecat împreună cu Buzescu spre locul de întâlnire. L-am găsit pe David şi i-am spus cine este hoţul, că nu am reuşit să-l imobilizez, că a ramas pe bloc, dar i-am închis toate căile pe unde ar putea fugi, lăsându-i doar varianta coborârii pe scara de incendiu. Tu, împreună cu Buzescu, organizaţi o pândă cât mai aproape de scara de incendiu şi după ce Stoian va coborî, îl prindeţi, îl imobilizaţi şi îl coduceţi la unitate. Din acest motiv, rămâne cu tine Buzescu. Înainte de a pleca, i-am mai spus lui David:
- Vă postaţi separat de o parte şi de alta a scării de incendiu, astfel încât să puteţi vedea scara, să vă vedeţi între voi şi să vă puteţi corela activităţile.
Am primit un răspuns afirmativ din partea lui David şi am plecat.
Amândoi erau cadre cu experienţă în astfel de misiuni, de aceea eram sigur că vor acţiona eficient. Mă deplasam pe aleile cele mai luminate, astfel încât să pot fi văzut de Stoian. Ştiam că din locul unde el se află, vedea bine pe o suprafaţă întinsă.
M-am străduit să îi creez convingerea că în zonă nu a mai rămas niciun miliţian şi că poate coborî de pe bloc, fără probleme. Rămânea să văd cât am reuşit. Incinta în care ne aflam avea vegetaţie din belşug. Arbuştii ornamentali, castanii şi chiar pomii fructiferi plantaţi în ordine, îţi încântau ochiul, chiar şi pe întuneric. Puteai găsi cu uşurinţă un loc de unde Stoian să fie supravegheat. David şi Buzescu s-au aşezat protejaţi de vegetaţie la aproximativ cincisprezece metri unul de altul. Nu-şi vorbeau. În jurul lor arbuştii foşneau şi din când în când se auzeau zgomote cărora agenţii nu le dădeau atenţie. Acestea puteau fi adieri de vânt, puteau fi create de pisici sau câinii vagabonzi a căror lătrat deranja uneori liniştea.
Perioadă de acalmie. Agenţii stăteau cu privirea spre scara de incendiu pentru că acesta era singurul loc prin care Stoian putea coborî.
Aşteptarea se lungea. Nu mai era mult şi se mijeau zorile. Agentul David stătea ghemuit după un boschet. Îl apucă deodată urâtul, tristeţea, ar fi vrut să cânte dar nu avea voie, începuse să îngâne uşor o melodie, pe care a abandonat-o, începuse să-i vină în minte imagini din copilărie, din tinereţe, din perioada când a cunoscut-o pe Valentina, prima lui soţie, acum decedată, pe atunci asistentă la dispensarul medical în comuna unde se aflau începuturile lui în meseria de miliţian, cele trei fete rezultate din căsătoria lor. Zilele si nopţile acelor timpuri alunecau pe sub el ca o apă binefăcătoare. Trupul i se încălzi fără motiv, se înmuiase. Se intinse pe iarbă cu privirea aţintită spre scara de incendiu. Adormi. Îi apăru în vis Valentina, care stătea lipită de el. Avea chipul trist, împodobit de părul ciocolatiu proaspăt pieptănat, aşa cum îl purta mereu de când o cunoscuse. Îi plăcea să se îngrijească, să fie mereu îmbrăcată curat şi cât bugetul familiei îi permitea, să fie şi elegantă. Cu acelaşi comportament îl obişnuise şi pe David. Reuşise să-l dezbare de obiceiul de a se culca îmbrăcat sumar atunci cănd venea de la câte un chef. Valentina se ridică de lângă el, s-a aşezat în faţa lui, iar după ea cele trei fete. A început să cânte. Era un cântec trist care adâncea pustietatea sufletului său. Fetele roiau în jurul lor ca nişte fluturi albi. Pluteau ţinându-se de mâini. Erau triste şi parcă doreau ceva.
Afară mijeau zorile. Deodată sări în picioare ca ars, înspăimântat, buimac, fără a realiza unde se află, visul se întrerupse brusc, îi atrase atenţia scara de incendiu pe care trebuia să coboare Stoian Eugen. Sub ea, un grup de aproximativ zece bărbaţi, strigau fiecare după capacitatea lui de a adresa injurii şi ocări. Deasupra lor, pendula în sus şi în jos trupul lui Stoian, care era proiectat spre cer de loviturile de pumni ale bărbaţilor din grup. Stoian ţipa cât îl ţinea gura:
- Miliţia, să vină miliţia! Lângă grup, muncea fără folos Buzescu, care, nici chip să poată calma furia grupului. Răguşise şi Stoian de atâta ţipat şi spaimă. Nu se aşteptase la asemenea primire şi mai ales din partea cui. E drept că nici miliţienii nu se aşteptaseră la aşa ceva, dar acum înţeleseseră şi ei rostul adierilor de vânt, foşnetele boscheţilor, lătratul câinilor vagabonzi din perioada când s-au aşezat în pândă.
A ajuns şi David într-un târziu lângă ei. Grupul se mai calmase, deoarece componenţii lui începuseră să obosească. Toţi loviseră cu ură şi putere de îl puteau ţine pe Stoian pe sus numai din lovituri aplicate cu pumnii. Stoian ajunsese în sfârşit la sol, văitându-se şi strigând miliţia în ajutorul său.
David şi Buzescu reuşiseră să ajungă lângă Stoian, iar acesta, când i-a văzut, a început să-i apostrofeze:
- Nenorociţilor! unde aţi fost până acum, de ce n-aţi venit mai repede să mă salvaţi!
Pe chipul oamenilor legii apăru un surâs care îl intrigă şi mai tare pe Stoian .
- Voi râdeţi și eu iau bătaie, răbufni din nou Stoian.
Nu se ştie de unde a apărut şi soţia tabacicului, grasă cât o balenă, suduind, făcându-şi loc cu mâinile şi corpul ca să ajungă lângă Stoian. S-a apropiat de el spunându-i:
- Tu eşti cel care nu m-a lăsat toată noaptea să dorm ? Se apropie mult de el. Stoian fiind înconjurat de bărbaţi, nu avea curaj nici să se mişte. Balabusta cu un gest rapid şi neaşteptat, îl scuipă în faţă spunând :
- Asta este plata pentru circul făcut, nenorocitule! Toată noaptea nu m-ai lăsat să dorm.
Toţi au izbucnit în râs, numai Stoian se ştergea de flegmă şi îşi scutura buzele zgomotos asemenea unui cal când îl mănâncă nasul şi icnea din gât, gata să vomite.
David îl intrebă pe Stoian:
- Mergem, Eugene?
- Merg măncaţi-aş, merg fără cătuşe, mă duc singur la miliţie, nu mai vreau nimic. În halul cum m-au bătut ăştia, nu m-a bătut nimeni de când m-am născut. Acum ştiu ce înseamnă să fii bătut. Miliţienii nu ştiu să bată. Să vină la ăştia să-i înveţe cum să bată hoţii.
A ajuns la sediul miliţiei însoţit de cei doi lucrători de miliţie. Aici toţi cei care îl cunoşteau şi ştiau ce scandal făcea când era cercetat sau adus pentru cercetări, se mirau ce s-a întămplat de este Stoian aşa de liniştit.
După ce l-au condus pe Stoian la camera de aşteptare si l-au predat pentru cercetări, David, motivând că nu a fost atent, l-a întrebat pe Buzescu ce s-a întâmplat, cum de au ajuns acei bărbaţi în acel loc şi cum de Stoian a ajuns să zboare pe sus.
- Păi nu ai văzut că Stoian a început să coboare scara de incendiu? Ei, în acel moment s-a apropiat de mine acel grup care mi-au cerut permisiunea să stea cu mine şi să ajute la prinderea hoţului.
Eu am fost de acord pentru că nu comiteam nicio fărădelege, opinia publică îşi spunea cuvântul. Când Stoian Eugen a ajuns să pună piciorul pe pământ, toţi cei din grup s-au repezit ca nişte hultani spre el. L-au luat pe sus şi au început să-l lovească în felul în care ai văzut, fără ca eu să pot face ceva în ajutorul lui.
Iată un exemplu frumos de mobilizare şi de coeziune pentru curmarea răului, spuse David, în gândul său.
În drum spre casă, lui David, îi reveni în minte visul în care apăruse Valentina. O mai visase el, dar în ultima perioadă o visa tot mai des. De fiecare dată, cânta cu vocea ei plăcută, blândă şi amară, cântece duioase despre fetele ei rămase orfane de mama bună, despre cea de a doua femeie care nu prea îi iubea fetele. De fiecare dată, David se repezea să o prindă în braţe, dar arătarea se ferea şi dispărea lăsând în urmă un surâs trist, apoi rochia ei roşie cu care a fost îmbrăcată când a fost înmormântată. Năluca plutea, curgea, se depărta stigând: Dragul meu, dragul meu, de ce... de ce... Striga şi numele fetelor, dispărând în neantul învăluitor al morţii.
Se simţi deodată foarte obosit, aceste vise îl chinuiau. Urca scările greu şi odată ajuns la etajul IV în blocul în care locuia, sună la uşă neavând niciun chef să scoată cheile din buzunar. I-a deschis actuala nevastă cu care nu era casatorit legitim, care se uită la el şi se sperie.
- Ce-i cu tine? eşti palid, eşti foarte palid.
- Sunt foarte obosit.
- Hai dezbracă-te, să te speli şi să mănânci ceva.
- Fetele ce fac? întrebă David
- Încă dorm, este duminică şi ştii că în acestă zi dorm şi ele mai mult.
David îşi descălţă pantofii şi-şi lepădă haina de la uniformă cu mişcări lente şi încercă să meargă spre bucătărie, dar soţia îl îndreptă spre baie.
-Înainte de a mânca, te speli.
Mânca încet sub privirile întrebătoare ale soţiei. Într-un târziu, îl întrebă ce s-a întâmplat. David i-a povestit toată acţiunea la care a participat cu gestul hazliu făcut de balabustă. Soţia lui încheie spunând:
- Hai dragă, asemenea întâmplare trebuia să te distreze, nu să te blegească în halul în care eşti.
- Nu din cauza asta sunt aşa. De mai multe nopţi, o visez tot mai des pe Valentina, mi-e frică să nu se întâmple ceva.
Doina, actuala soţie a lui David, deveni atentă şi îl întrebă:
- Câți ani sunt de când a murit?
- Şapte ani şi ceva, răspunse David.
- Trebuie să o dezgropăm şi să-i facem o pomenire.
- Ce-i aia? a întrebat David.
- Trebuie să o dezgropăm şi să-i ridicăm panaghia, altfel ea nu se linişteşte şi o s-o visezi mereu, preciză Doina.
- Eu nu pot face aşa ceva, doar ştii că mie îmi este interzis.
- O fac eu cu multă plăcere. Merită şi ea săraca să se odihnească în linişte şi te vei linişti şi tu.
Doina a vorbit cu preotul, a stabilit ziua dezgropării, a cumpărat lucrurile ce trebuiau date de pomană, a pregătit mâncarea pentru praznic, ajutată de cele trei fete, care acum erau toate domnişoare şi de vecine, tocmi groparii pentru dezgropăciune. Vorbi cu neamurile lui David şi ale moartei, i-a anunţat când ridică panaghia, totul fusese pregătit ca la carte.
În ziua anunţată a urmat ceremonia religioasă, s-a curăţat groapa, s-a aranjat mormântul unde s-a ţinut slujba specifică acestui ritual.
Praznicul a fost ţinut în apartamentul lui David. Au participat mai mult rude din partea lui. Cele trei fete strânse într-un colţ al camerei, ascultau cuminţi discuţiile celor mari. Din când în când, Simona, fata cea mare mai scăpa câte o lacrimă pe care se încăpăţâna să o ţină între gene, aşteptând parcă pe cea care o iubise foarte mult să vină să o şteargă cu dragoste şi grijă şi să-i transforme tristeţea într-o linişte sufletească, pe care nu o mai cunoscuse, de când mama ei dragă plecase pe drumul fără întoarcere. Nu-i trecuse dorul de mamă, încă o mai aştepta, sperând că odată se va întoarce. Dumnezeu prea fusese nedrept cu ele. Le-a luat mama şi a trimis-o spre cele veşnice tocmai când le creşteau aripile. Toate în sufletul lor se simţeau neîmplinite. Le lipsea acel ceva ce numai de la o mamă se poate învăţa. Degeaba s-a străduit David să fie tandru şi ocrotitor cu ele, nu a putut să acopere golul lăsat de dispariţia mamei.
După ridicarea panaghiei, David s-a liniştit, n-a mai visat-o pe Valentina, nu mai auzea cântecul ei amar. Acum îi era dor să o mai vadă, o iubise mult, rana din suflet se cicatrizase, rămăsese dorul şi fetele, fructul dragostei lor, ca o mângâere peste timp a ceea ce a fost, singura legatură vie dintre el şi Valentina.