Poezii
Îţi spun că te iubesc
Îţi spun că te iubesc şi-atunci când tot ce spui
Cu priceputa-ţi limbă când vrei să-mi faci pe plac
Se scaldă în minciună şi că mă indispui,
Aş vrea să-ţi spun, dar jena mă bâlbâie şi tac.
Eu îţi iubesc minciuna, o văd nevinovată,
Văd ochii tăi că-s sinceri, privesc ca în oglindă
Şi firea ta sublimă o văd nesfărâmată,
În braţele iubirii fiinţa-mi vrea s-o prindă.
Atunci când tu mă minţi, un sentiment plecat,
Din draga ta fiinţă spre mine se transferă,
Se spală-n apa dulce şi caldă de păcat,
Chemând în infinit o clipă efemeră.
Te voi iubi mereu, îţi voi iubi minciuna,
Căci trebuie să minţi când sincer vrei să fii.
Tu candidă în mine să te păstrezi întruna
Pe-altarele iubirii s-aprinzi mereu făclii.
Când cu adevărat pe cineva iubeşti
Când cu adevărat pe cineva iubeşti,
Te înfrânezi, te chinui, alungi extazul,
Pe lungul drum în taină iubirea-ţi zămisleşti,
Cu crema inocenţei îţi pomădezi obrazul.
Nu ceri în compensare să ţi se dea iubire,
Aşa în puritate canonul îl vei spune,
Mergând pe acest drum la capăt cu uimire,
Îţi va cânta duios iubirea pe-a ei strune.
Aşa n-ai să confunzi iubirea, aşteptarea,
Cu sărutări sărate şi seci îmbrăţişări,
Iubirea cea profundă cu dorul, desfătarea,
Alături îţi vor fi în drumul către zări.
Iubirea nu e haină s-o porţi de sărbători,
Atunci când se uzează s-o laşi să cumperi alta,
Nu este nici ca viaţa s-o pierzi atunci când mori,
Iubirea-i suferinţă, frumoasă ca şi arta.
Cei ce iubesc visează
Cei ce iubesc visează că undeva departe,
Există ţara lor cuprinsă doar de maluri,
În care e un aer cu un parfum aparte,
Ce vine dinspre larg, de undeva din valuri.
Aici eu am ajuns ca un străin mai ieri,
Cu gândul călător prin vise ce mă poartă
Spre aurul curat din dulcele plăceri,
Cu primăvara, vara şi toamna laolaltă.
Aici am pierdut cârma ce firea dreapt-o ţine,
Căci dragostea de mine îndată s-a lipit,
Cum se lipeşte ţărmul de valul care vine,
De-atunci stă lângă mine, suavă, nelipsit.
În astă ţară visul mi-a fost legat de soare,
Prin fata care tandru cu patimă mereu,
Hieratic mă-mpresoară cu sărutări uşoare,
Vreau să rămân aici doar eu şi visul meu.
Să nu crezi
Să nu crezi că iubirea e roaba deznădejdii,
Este o desfătare când doarme şi visează,
Cu găndul ezoteric te scapă de primejdii,
De o alinţi rămâne în tine pururi trează.
Îndrăgostit e omul ce pune în iubire,
O rugă necurmată lângă eternitate,
Destinul să-l întoarcă şi să îi dea unire,
Cu dragul sau cu draga şi în realitate.
Îndrăgostiţi sunt maeştri în arta poeziei
Ce storc în dure teascuri cuvinte cu duiumul,
Esenţa o deşartă în sticla fanteziei
Ca să-şi păstreze proaspăt, etern, adânc parfumul.
Deschisă peste veacuri esenţa ei de roză
Papilele ating duhul din veşnicie
Şi moartea o învinge când te exprimi în proză
Te-nbălsămează-n rug când scrii o poezie.
Iubirea n-o să vină plângând
Iubirea n-o să vină în inimă plângând,
Pe soare şi pe lună cu raze de dureri.
Ea va intra pe uşa-nvierii surâzând,
Regină-ncoronată cu dulcele plăceri.
Am să te-aştept iubire, în vasta mea odaie,
Deşartă pân-acum, închisă în răcoare,
În care stau visând, aştept fata bălaie,
Ascunsă în iubirea frumos mirositoare.
Am să te-aştept să spulberi, tu plină de candoare,
Adânca mea tristeţe, din lumea de dureri,
Căci nu este speranţă mai mare când sub soare,
Iubirea te îmbată cu dalbele plăceri.
Aştept în fericire să-mi odihnesc destinul
Cu dulcea zvârcolire din truda de-a râvni.
La încântata clipă ce-acoperă tot chinul
Când tu vei fi cu mine, ce fericit voi fi !
Nu am putut ajunge
Nu am putut ajunge cinstita ta iubire,
Îngenunchind atunci credeam, fiind umil,
Că te cobori la mine şi-ţi pierzi a ta smerire,
Dar nu a fost de-ajuns, îmi trebuia şi stil.
La pura ta iubire aş vrea s-ajung să spun
Cât de netrebnic sunt, că spun minciuni cât marea,
Însă nu am curajul, că sunt un biet nebun,
Ce plâng neputincios să-mi împlinesc visarea.
În schimb tălmăcesc umbre, durerea să îmi sece,
De lacrimi pe obraji şi gândurile-s ude,
Strig după ajutor dorinţa poate-mi trece,
Ruşinea-mi trunchiază cuvintele ce-aude.
Mă rog ca zburătorul să vină-n somn la tine,
Să-ţi tulbure adânc smerita ta trăire,
Ca din senin să vrei, să mă iubeşti pe mine,
Şi de va fi aşa, voi fi nebun mereu, nebun de fericire.
Când vor afla
Cănd vor afla a noastră iubire ne-mplinită,
Eu voi fi suspendat între cer şi infern
Căci n-am putut să-şi spun minciuna potrivită
Şi nici nu pot să ard în focul trist, etern.
Nu mi-ai crezut iubirea curată şi modestă,
Crezut-ai în Arhanghel cel prăbuşit din zbor
Ce-a scrijelit iubirea cu patima funestă
Şi te-a lăsat plângând cu fruntea prinsă-n dor.
În Rai nu sunt primit că tu nu vrei chezaş
Să fii la judecata la care sunt supus,
În Iad nu vreau sălaş, pentru că nu sunt laş,
Fidel rămân iubirii, mai am ceva de spus.
De-aceea stau cu-o mână întinsă către rai
Mă sprijin cu cealaltă de Iad ca să nu cad
Şi-aşa pe două punţi mă plimbă al meu trai
Cu gândul la iubire, ferit de focul fad.
Pângărirea genezei
Iubirea când se naşte, e pură, neumbrită,
Întrega ei fiinţă e fără stricăciune,
Doar versul ce-o-mpresoară o face prihănită
Căci şi el uneori se naşte din genune.
Dacă îndrăgostiţii ar fi fără prihană,
Iubirea s-ar păstra aşa cum s-a născut,
Un mândru câmp de floare, voioasă, diafană,
In braţele ce sunt iubirii ca un scut.
Cu-ntortocheri de şarpe, mişel ne duce gândul,
Să coborâm în beznă cuprinşi de felonie,
De unde ne întoarcem atunci când vine rândul,
Cu inimile negre, lipsiţi de omenie.
Păcatul săvârşit nu-l spală nici iertarea,
Uitarea mai puţin nu ne aduce har,
În veci suntem pătaţi pe inimi cu licoarea
Care-a ucis iubirea cu forţă de tâlhar.
